SHARES
Share on FacebookShareShare on TwitterTweet

Turneul internațional de fotbal Brașov Cup 2016 a ajuns la final. Au fost trei perioade cu jocuri foarte interesante și cu echipe de top, din țară și din străinătate, care au oferit publicului brașovean, și nu numai, un adevărat festival fotbalistic. În total au fost peste 200 de formații din România (aproape toate județele), dar și din Ungaria, Bulgaria, Republica Moldova și Israel. Organizatorii s-au declarat foarte mulțumiți de turneu și își propun ca la ediția următoare să ridice ștacheta și mai sus.

 

„Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au răspuns prezent invitației noastre a participa la Brașov Cup 2016. Am avut trei weekend-uri prelungite foarte intense, dar cu mult fotbal de calitate și asta ne bucură foarte mult. Sper că toți participanții au avut avut o experiență frumoasă la Brașov și îi așteptăm și la edițiile următoare. Vreau să închei prin a le mulțumi partenerilor și susținătorilor noștrii, Primăria și Consiliul Local Brașov, Direcția pentru Sport și Tineret a Municipiului Brașov și Grădina Zoologică Brașov, pentru ajutorul și pentru sprijinul pe care ni l-au oferit”, a declararat președintele Brașov Cup 2016, Ciprian Jurubescu.

 Pentru a vedea clasamentele la fiecare categori de vârstă, vă rugăm să dați click pe iconițele de mai jos:

         
 Clasament 1999    Clasament 2000/2001    Clasament 2002
         
 Clasament 2003    Clasament 2004 - 11vs11    Clasament 2004 9vs9
         
 Clasament 2005    Clasament 2006    Clasament 2007
   
Clasament 2008   Clasament 2009   Clasament 2010

 

NE VEDEM LA ENJOY SPORTS WINTER CUP 2016!