Ediția 2015 a Brașov Cup se va bucura și de prezența celor de la ACS Juniorul Suceava, o grupare puternică, ce vine să dea o replică pe măsură adversarilor la categoria 2004.

Elevii lui Andrei Aileni vin din postura de câștigători la Brașov Indoor Cup, astfel că dorința este foarte mare de a bifa și cel mai important trofeu și la Brașov Cup, pentru a intra în istoria competițiilor de la Brașov. „Din ce am văzut, se anunță un turneu mai puternic decât cel din iarnă, care și acela a fost destul de dificil. La Brașov Cup vin echipe din ce în ce mai bune an de an, iar asta nu poate decât să ne motiveze să fim și mai buni. Vrem să câștigăm și acum marele trofeu. Sigur, nu ne va fi ușor, dar noi vom veni cu o ambiție foarte mare de a ne impune. Copiii abia așteaptă să ajungă la Brașov, pentru a se duela cu echipe puternice din țară și din străinătate. De altfel, după succesul de la Brașov Indoor Cup toată lumea vroia să vină la noi la club și asta nu poate decât să ne bucure. Ne pregătim foarte intens și abia așteptăm să înceapă competiția”, a spus Andrei Aileni.


După ce s-au impus la Brașov Indoor Cup, sucevenii au reușit să se califice și la turneul final al Campionatului Național, unde au terminat pe locul 4, fiind învinși doar de cei de la Dinamo, care au și câștigat competiția.

Go to top